„E nevoie de alegeri anticipate** la Federație!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Energia Pandurii Târgu Jiu a declarat că este tentat de o funcție de conducere în cadrul Federației Române de Handbal, dar nu imediat pentru că își dorește să mai antreneze, informează MEDIAFAX.

"Recunosc că mă tentează funcția de președinte al federației, dar asta peste câțiva ani, nu acum. În acest moment sunt aici la Energia și vreau să facem treabă bună. Am de gând să mai stau mult aici, dacă avem rezultate bune șederea mea va continua. Am semnat pe un an de zile cu echipa aceasta și vreau să continui. Dacă mergem într-o cupă europeană atunci e normal că voi continua aici", a precizat Stângă.

El a menționat că indiferent dacă va continua sau nu cu Energia, pe viitor va rămâne tot în sport: "Tot în sport o să rămân pentru că nu am cum să fac altceva. Am stat în handbal o viață întreagă și nu am cum să fac altceva. La asta mă pricep cel mai bine și aici o să rămân. Pe viitor mi-aș dori să fiu ori meneger la o echipă de handbal ori președinte al Federației de Handbal, de ce să nu recunosc".

În ceea ce privește conducerea FRH, Vasile Stângă crede că trebuie ales un nou președinte pentru a se face ordine în fruntea federației. "Trebuie făcute alegeri anticipate cât mai repede și ales un nou președinte. Sunt destui nebuni care vor postul acesta. Iar cel care vine trebuie să facă ordine și să taie cu barda. Nu mai merge cu compromisuri și iertări. Mai ales în ceea ce privește arbitrii. Noi cunoaștem fenomenul și știm când un arbitru greșete intenționat de aceea spun că trebuie făcut ca la fotbal. Dacă un arbitru greșete și echipa pierde din cauza erorii lui să fie trimis la liga inferioară. Pentru că noi și jucătorii suferim", a spus Stângă.

Tehnicianul a explicat că nu și-ar dori să pregătească naționala din postura de antrenor al Energiei Pandurii și a adăugat că Aihan Omer a făcut o greșeală atunci când a acceptat să antreneze două echipe în același timp: "Nu aș accepta să antrenez Energia și naționala. Omer a făcut o greșeală antrenând și Reșița și naționala și din cauza aceasta a pierdut și campionatul. Nu poți face două lucruri deodată. Nu poți antrena și o echipă de club și naționala pentru că trebuie să te concentrezi. Ori ești antrenor la națională, ori la echipa de club. A fost prea lacom, nu avea cum să facă două lucruri bune în același timp. Când ești la o echipă trebuie să o visezi, nu te mai gândești la altceva atunci decât la echipa ta. Părerea mea e că Reșița din cauza lui a pierdut campionatul pentru că au pierdut meciuri aiurea".

Vasile Stângă a semnat vara aceasta un contract pentru un an cu Energia Pandurii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×